Un alt site Pukka

Semnează petiţia pentru regăsirea Bucureștiului pierdut

Dacă îţi pasă de București, revendică-ţi orașul!
Primul pas este să semnezi petiţia pentru regăsirea Bucureștiului pierdut!

Semneaza petitia pentru regasirea Bucurestiului pierdut! Petiţia va fi trimisă în cursul lunii noiembrie către autorităţile responsabile pentru a susţine măsurile propuse. Și fiecare semnătură contează! Semnătura ta poate face diferenţa între o uşă trântită în nas la primărie, o bătaie prietenească pe umăr fără niciun rezultat sau o hotărâre de consiliu cu efecte vizibile pentru Bucureşti. Prin petiţie cerem autorităţilor publice locale şi centrale măsuri de punere în valoare a patrimoniului existent în zonele protejate ale oraşului. Măsurile au fost propuse direct de cetăţeni, au fost validate de experţi şi vor fi înaintate autorităţilor publice împreună cu această petiţie.

Știm că mulți sunt cei care se revoltă, puțini sunt cei care fac ceva. Dar mai știm și că felul în care arată Bucureștiul este un motiv pentru cei puțini să devină cei mulți care fac ceva! Semnează petiția și convinge-i și pe cei din jurul tău să o semneze!

Ce am făcut până acum

În ultimul an CeRe a descoperit realităţile imediate ale zonelor protejate din Bucureşti printr-un concurs de explorare urbană [link catre pagina concurs de explorare], a întrebat locuitorii acestor zone ce probleme întâmpină şi ce soluţii văd şi apoi a aşezat la aceaşi masă, deopotrivă, cetăţeni, autorităţi şi experţi în urbanism. Ca urmare a acestor activităţi, s-a născut un set de soluţii de valorificare a zonelor protejate din Bucureşti.

Între măsurile de valorificare vei găsi:

  • semnalarea intrării în zona protejată cu un panou care să conţină o hartă a zonei şi istoria ei (prevedere legală deja existentă în Legea 422/2001), pe care să fie marcate casele valoroase neclasate şi monumentele istorice, traseele pentru biciclişti, traseele pentru turismul de „atmosferă”;
  • stabilirea de coduri de culoare şi alte reguli care să includă şi elemente de mobilier stradal care să conserve specificul zonei protejate;
  • alocarea de fonduri publice (subvenţii, împrumuturi bancare facilitate şi garantate de stat, pe modelul Prima Casă sau al programului de reabilitare termică) şi facilităţi fiscale pentru restaurarea imobilelor valoroase, dar neclasate, din zonele protejate şi a monumentelor istorice aflate în proprietatea cetăţenilor şi care nu îşi permit restaurarea lor;
  • definirea ca infracţiune şi introducerea în legile specifice şi Codul Penal a eliberării de autorizaţii sau avize fără respectarea regulamentelor urbanistice şi a prevederilor legale în vigoare privind zonele protejate şi monumentele istorice

Ultimele articole

Poţi să ne susţii și tu!

Se zice pe Twitter

Contact

Str. Petru Maior nr 9, etaj 1, sector 1, București
Telefon: 031 1050 755
Fax: 031 1050 756
posta arond bucurestiulpierdut pct. ro