Bucureștiul pierdut

Bucurestii sunt o creatie a natiunii noastre, sunt originalitatea noastra, sunt tot ce am fost in stare sa facem…”,spunea Iorga in 1939, cu inflacarata mandrie despre capitala Romaniei.

Odinioara Micul Paris, Bucurestiul mai este azi, la putin peste jumatate de secol de atunci, doar o umbra stearsa a unor vremuri de demult apuse.Bucurestiul e ca un fel de ruda mai batrana cu care am ajuns sa ne fie rusine pentru ca e demodata, ursuza si neingrijita, si uneori parca ne e jena sa recunoastem ca ne apartine. Da, e unspatiu mizer, dar cu oameni pe masura. Bucurestii cu parfum boem de alta data au ajuns un Bucuresti industial, cu parfum de esapament, imbacsit de monotonia unui cotidian insipid, un oras facut la norma, transformatde comunisti intr-un cimitir din beton si apoi “modernizat” in actualul  desert urban de beton si sticla in care nicic erulnu se maivede, de haosul de cabluri si bannere publicitare.

Sufletul oricarui oras e alcatuit de oamenii sai, ei sunt cei care il anima, il modeleaza, sau in cazurile mai putin fericite, il distrug. Ce ar fi daca am fi mai deschisi, daca am tine mai mult la orasul in care traim, sa ridicam ochii si sa incercam sa ii vedem frumusetea? Problema cea mai grava care afecteaza orasul e ignoranta noastra, a celor care asteptam sa primim, fara sa oferim nimic in schimb. Cine sunt acei oameni care pot schimba ceva?

Primaria afirma ca are arhitecti, comisie tehnica de urbanism - printre cei mai buni specialisti din Bucuresti. Cu toate acestea, planul de regenerare urbana e agatat in plop, sau mai bine zis intre cablurile care atarna pe stalpuri, sau afisele si panourile publicitare care acopera monumente si cladiri de valoare (un fel de spectacol de circ de prost gust) caci primaria se declara neputincioasa in fata instantelor care intarzie solutionarea cazurilor, sau mai rau, dau castig de cauza celor care sfideaza legea. Lucrarile de restaurare sunt amanate de municipalitate din cauza ca trebuie refacute infrastructurile in totalitate. Municipalitatea si primaria isi asuma cel putin textual refacerea infrastructurii dar aici intervin litigii juridice – problema patrimoniului cu regim juridic incert.

Extinderea orasului s-a facut si continua sa se faca haotic. Multe case – monument istoric au fost abandonate de-a lungul timpului, fie din lipsa de fonduri din partea oficialitatilor sau a proprietarilor, fie din inconstienta si ignoranta fata de valorile de patrimoniu. Lasate sa fie inghitite de timp, de rugina, sau transformate in mormane de moloz la comanda, sunt inlocuite de vile cu termopane, magazine, baruri etc. “Nu sunt bani”, auzim mereu de la cei ale caror interese financiare ne distrug orasul; dar oare aceste monumente – restaurate si valorificate n-ar fi adus turisti si implicit bani? Ignoranta ne-a invatat sa vindem cultura pe bani.

Nu ne mai ramane decat sa incercam sa facem NOI ceva. Exista asociatii, oameni carora inca le pasa, tineri care au cunoscut Bucurestii de odinioara doar din ruinele de azi si file de carte. Avem insa nevoie de mai multi, avem nevoie sa fim uniti, sa luptam pentru a pastra si pentru a recastiga identitatea unui oras care a fost candva un mic Par(ad)is.

Autori: Constantin Babulea şi Lavinia Marica, echipa 16