Bucureștiul pierdut

Problemele  cu care se confrunta Bucurestiul sunt multiple, insa dorim sa le evidentiem pe cele care au reiesit din discutiile cu Societatea Civila, organizatiile civice si parerile tinerilor pasionati de memoria acestui oras. Asadar, problemele vazute prin ochii unui colectiv, a unor oameni care simt si traiesc in plin efectele schimbarii si dezvoltarii unui oras.

Una dintre ideile unor entuziasti oameni care ne conduc orasul si « au grija » de el, este credinta ca dezvoltarea poate fi mereu liniara si progresiva, ascendenta fata de prezent. Ni s-a aratat insa ca viitorul poate fi nu numai regresiv (cum a fost in perioada comunista), dar poate fi si catastrofic...

Cu ochiii tinta spre viitor ! Dar cine poate vedea viitorul, atunci cand intoarcem spatele trecutului ?

O societate care nu are respectul si gustul pentru trecut, nu poate avea un viitor. Civilizatie inseamna continuitate. A edifica ce ai mai bun, si nu a demola si inlocui prin abandon si distrugere in prealabil.

Personal, una din problemele majore cu care se confrunta Bucurestiul consta in nerespectarea zonelor protejate architectural. Se continua lantul abuzurilor si daramarii edificiilor frumoase, pentru a face loc turnurilor de sticla, inestetice, gandite pentru omul nou, cu parcari betonate in locul gradinilor cu flori. Se darama fara nici un menajament in avantajul unor “promotori” – gangsteri ai constructiilor imobiliare a caror unica religie este banul. Se darama cu aceeasi salbatica pornire cu care taiem si copacii din peticele de parcuri preluate ilegal. Noaptea, ca niste infractori – exemplu Parcul Brezoianu, Vila Cantacuzino.

O problema stridenta este agresiunea parcurilor, intr-o capitala europeana in care suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor este cea mai mica. Acest lucru ar trebui catalogat drept atentat la sanatatea publica. Aerul pe care suntem nevoiti sa il respiram este insuportabil in zilele de vara...

Traficul auto generat de cladirile de birouri construite in zone protejate, blocheaza strazile candva linistite si rupe orice unitate si coerenta urbanistica. Tasarea pamantului sub miile de tone de otel face ca orice cladire invecinata sa se geama sub iminenta prabusirii sale de la fundatii – aviz Palatul Stirbei de pe Calea Victoriei.

Am fost intampinati in zonele colindate, de un disconfort vizual cauzat de cablurile si firele ce atarna pe stalpi ca niste panze de paianjen. Acest decor trist cu care unii oameni s-au obisnuit, apare in toate pozele. O infrastructura corecta si durabila ar trece aceste cabluri prin tuburi subterane. Schimbarea culorii asfaltului gri este o idee ce mi-ar surade, reusind sa invioreze si sa dea viata strazilor si spatiului urban. In capitalele occidentale sunt indragite culorile si texturile diferite folosite penrtu a anima un traseu.

Nelipsite ar fi si elementele de mobilier urban specifice stilului si perioadei pe care le evoca aceste zone. Banci pentru spatii verzi unde sa te poti aseza la racoarea unor copaci,  balustrade si garduri din fier forjat care sa delimiteze frumos cele cateva mici scuaruri. Stalpi ornamentali de fonta cu numele strazilor pe care noaptea le-as citi cu alti ochi prin lumina unui felinar artdeco.

Toate aceste lucruri, alaturi de o legislatie severa ar reada zonei farmecul pierdut si ne-ar ajuta sa vedem trecutul si altfel    cu o forma de nostalgie senina , protectoare si cu o multumire incurajatoare.

Autori :  Tiberiu Balaşa Alexandru şi Frigea Mihai, echipa 10