Bucureștiul pierdut

Bucureștiul e o corvoadă. Pentru autorităţi, pentru locuitori, pentru natură. Mai nou, e o corvoadă și pentru istorie. Altfel nu putem să ne explicăm de ce tot mai multe case sunt șterse de pe faţa pământului în capitală.

Desigur, se pot găsi atâtea motive câte probleme. Casele monument, pline de trecut sunt demolate pentru că munici-palitatea orbită de banişi profituri permite. Dar până la munici-palităţi sunt oa- menii obişnuiţi care locuiesc în astfel de case şi care, bătrâni, fără suport material, resemnaţi şi deja obo- siţi de încercări fără reuşită, suferă de inerţie acută şi lasă casele să cadă în paragină, puţin câte puţin. Iar singurii care mai pot schimba ceva - tinerii sunt indi- ferenţi, neinteresaţi de trecutul plictisitor şi preocupaţi să vadă o sumedenie zgârie-nori de sticlă cum au vă- zut ei „ la TeVe că se poartă prin ţările astea mai cool din America”. Peste tot letargie, nepăsare şi lipsă de iniţiativă. Iar puţinii oameni cărora le pasă sunt dezorientaţi şi nu ştiu de unde să înceapă să remedieze lucrurile.

Există oare vreo soluţie? Cum bine zice imnul: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!” Haideţi să ne implicăm mai mult. Unde e spiritul civic care răspundea la îndemnul „Un leu pentru Ateneu.”? Schimbarea trebuie să înceapă de undeva. Spre exemplu, lucrările de restaurare pot fi realizate de voluntari de la facultăţi de profil.

Mai mult ca sigur că există fonduri europene care să finanţeze astfel de acţiuni. Iar noul val de arhitecţi ar trebui să înveţe că a proiecta monştri de sticlă în centrul vechi, fără o oarecare adaptare estetică nu înseamnă originalitate sau inovaţie, ci doar disonanţă vizuală.

Farmecul Bucureştiului n-ar trebui să constea într-un abuz de contraste stridente nou-vechi, ci în coexistenţa plăcută şi paşnică a celor două ipostaze. Poate n-ar fi rău să tragem cu ochiul la restul capitalelor europene şi să vedem că o astfel de situaţie nu este una idealistă, ci posibilă.

Putem chiar păstra termenii de comparaţie cu Parisul. Un Bucureşti aerisit, cu o parte boemă, bine conservată şi o altă parte contemporană, cu clădiri noi, dar nu simple kitschuri, ci valoroase din punct de vedere arhitectural. E nevoie doar de puţin interes pentru a găsi idei creative şi rentabile care să stopeze transformarea Bucureştiului într-o bulină neagră, goală şi grasă de pe hărţile istorice.

Autori : Irina Ciortan şi Diana Lipcanu, echipa 18