Bucureștiul pierdut

Problemele  cu care se confrunta Bucurestiul sunt multiple, insa dorim sa le evidentiem pe cele care au reiesit din discutiile cu Societatea Civila, organizatiile civice si parerile tinerilor pasionati de memoria acestui oras. Asadar, problemele vazute prin ochii unui colectiv, a unor oameni care simt si traiesc in plin efectele schimbarii si dezvoltarii unui oras.

Una dintre ideile unor entuziasti oameni care ne conduc orasul si « au grija » de el, este credinta ca dezvoltarea poate fi mereu liniara si progresiva, ascendenta fata de prezent. Ni s-a aratat insa ca viitorul poate fi nu numai regresiv (cum a fost in perioada comunista), dar poate fi si catastrofic...

Cu ochiii tinta spre viitor ! Dar cine poate vedea viitorul, atunci cand intoarcem spatele trecutului ?

O societate care nu are respectul si gustul pentru trecut, nu poate avea un viitor. Civilizatie inseamna continuitate. A edifica ce ai mai bun, si nu a demola si inlocui prin abandon si distrugere in prealabil.

Personal, una din problemele majore cu care se confrunta Bucurestiul consta in nerespectarea zonelor protejate architectural. Se continua lantul abuzurilor si daramarii edificiilor frumoase, pentru a face loc turnurilor de sticla, inestetice, gandite pentru omul nou, cu parcari betonate in locul gradinilor cu flori. Se darama fara nici un menajament in avantajul unor “promotori” – gangsteri ai constructiilor imobiliare a caror unica religie este banul. Se darama cu aceeasi salbatica pornire cu care taiem si copacii din peticele de parcuri preluate ilegal. Noaptea, ca niste infractori – exemplu Parcul Brezoianu, Vila Cantacuzino.

O problema stridenta este agresiunea parcurilor, intr-o capitala europeana in care suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor este cea mai mica. Acest lucru ar trebui catalogat drept atentat la sanatatea publica. Aerul pe care suntem nevoiti sa il respiram este insuportabil in zilele de vara...

Traficul auto generat de cladirile de birouri construite in zone protejate, blocheaza strazile candva linistite si rupe orice unitate si coerenta urbanistica. Tasarea pamantului sub miile de tone de otel face ca orice cladire invecinata sa se geama sub iminenta prabusirii sale de la fundatii – aviz Palatul Stirbei de pe Calea Victoriei.

Am fost intampinati in zonele colindate, de un disconfort vizual cauzat de cablurile si firele ce atarna pe stalpi ca niste panze de paianjen. Acest decor trist cu care unii oameni s-au obisnuit, apare in toate pozele. O infrastructura corecta si durabila ar trece aceste cabluri prin tuburi subterane. Schimbarea culorii asfaltului gri este o idee ce mi-ar surade, reusind sa invioreze si sa dea viata strazilor si spatiului urban. In capitalele occidentale sunt indragite culorile si texturile diferite folosite penrtu a anima un traseu.

Nelipsite ar fi si elementele de mobilier urban specifice stilului si perioadei pe care le evoca aceste zone. Banci pentru spatii verzi unde sa te poti aseza la racoarea unor copaci,  balustrade si garduri din fier forjat care sa delimiteze frumos cele cateva mici scuaruri. Stalpi ornamentali de fonta cu numele strazilor pe care noaptea le-as citi cu alti ochi prin lumina unui felinar artdeco.

Toate aceste lucruri, alaturi de o legislatie severa ar reada zonei farmecul pierdut si ne-ar ajuta sa vedem trecutul si altfel    cu o forma de nostalgie senina , protectoare si cu o multumire incurajatoare.

Autori :  Tiberiu Balaşa Alexandru şi Frigea Mihai, echipa 10

Astazi dragii mei admiratori umani s-au hotarat sa mai toaleteze un pic copacul in care locuiesc; i-am inteles, fiind singurii din zona ce se mai ocupa de bariera verde ce ii inconjoara, asa ca m-am decis sa ies la un zbor matinal prelungit.

Zic sa o iau spre Romana, sa simt mirosul de cafea si de metrou ca sa ma dezmeticesc mai bine. In zbor, lucru ciudat, dau de o alta surata matinala ce venea vertiginos spre mine. Nu tu stanga, nu tu dreapta, haha, avea chef de jocuri, fie... (Buf!) Fie pe naiba, iar a spalat femeia de servici geamurile cladirii noi de sticla.

Hai ca nu-i bai, ma scutur un pic, imi trag sufletul pe o banca, de acelasi suflet dau sa traga insa si o haita de dulai.

Nu apuc sa le dau binete ca aripile mi-o luara inainte intr-o casa darapanata. Putina liniste, racoare, intuneric, praf dar se accepta, ce sa mai casuta din poves... (casuta se zgaltaie zdravan, din acoperis se desprind grinzile). Aeeeeeeer, aeeeer, cer liber, ptiu doamne ce mai sperietura, aripile nu stiu sa citeasca “Pericol de prabusire”.

Atata zburatura, e timpul pentru bagat ceva la ghiozdan. Sa incercam doi trei viermisori cu iarba verde. Dau sa ma opresc in Parcul Modrogan, nenea de la paza iese din cea de-a mia gheretea alba de PVC si urla la mine sa-i arat buletinul, nu intelege ca sunt pasare si ma ameninta cu mersu la sectie pentru declaratii. (Zvarr) Pa si pussy draga paznice, ma multumesc eu si cu tonele de gunoi de pe strazi, ia sa vedem ce gasim pe asfaltul de la Victoriei.

Picioare, aaaaaa, auuuuu, pff pute, doamna aia e pana mea!  Nenea nuuuuu! (Zvarr) Haooooos, revin pe straduta mea,   am si acolo un trotuar la fel de bun. Da perfect, uite si jumatate   de sobolan, da are spinarea gustoasa, uite-l si pe vecinul cum parcheaza, hai da-i mai in fata ca mai ai pana la gard, hai mai   dai, iti zic eu cand sa te opresti, ha.... (O bufnita a murit strivita    in plin trotuar e un sofer neatent, mai multe detalii la stirile de la ora 17:00)

E, e aer curat, e, e liniste. Si fara masini, si copacul meu arata bine, si am iarba sub el, si uite mi-au pus chiar si o bancuta la poarta. Pun pariu ca diseara o sa avem si lumina pe strada, da da, si nu o sa mai ploua toamna in pod. Si am auzit ca toate cladirile din sticla or sa aiba o inaltime fixa, o sa pot zbura fara probleme, si am mai auzit ca o sa consolideze toate casele vecine, asa mult ma bucur pentru prietenii mei. E, e verde, e verde crud, gustos.

Autori : Oana Mangiurea şi Dragoş Chirilă, echipa 9 Bufniţă

Bucureștiul e o corvoadă. Pentru autorităţi, pentru locuitori, pentru natură. Mai nou, e o corvoadă și pentru istorie. Altfel nu putem să ne explicăm de ce tot mai multe case sunt șterse de pe faţa pământului în capitală.

Desigur, se pot găsi atâtea motive câte probleme. Casele monument, pline de trecut sunt demolate pentru că munici-palitatea orbită de banişi profituri permite. Dar până la munici-palităţi sunt oa- menii obişnuiţi care locuiesc în astfel de case şi care, bătrâni, fără suport material, resemnaţi şi deja obo- siţi de încercări fără reuşită, suferă de inerţie acută şi lasă casele să cadă în paragină, puţin câte puţin. Iar singurii care mai pot schimba ceva - tinerii sunt indi- ferenţi, neinteresaţi de trecutul plictisitor şi preocupaţi să vadă o sumedenie zgârie-nori de sticlă cum au vă- zut ei „ la TeVe că se poartă prin ţările astea mai cool din America”. Peste tot letargie, nepăsare şi lipsă de iniţiativă. Iar puţinii oameni cărora le pasă sunt dezorientaţi şi nu ştiu de unde să înceapă să remedieze lucrurile.

Există oare vreo soluţie? Cum bine zice imnul: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!” Haideţi să ne implicăm mai mult. Unde e spiritul civic care răspundea la îndemnul „Un leu pentru Ateneu.”? Schimbarea trebuie să înceapă de undeva. Spre exemplu, lucrările de restaurare pot fi realizate de voluntari de la facultăţi de profil.

Mai mult ca sigur că există fonduri europene care să finanţeze astfel de acţiuni. Iar noul val de arhitecţi ar trebui să înveţe că a proiecta monştri de sticlă în centrul vechi, fără o oarecare adaptare estetică nu înseamnă originalitate sau inovaţie, ci doar disonanţă vizuală.

Farmecul Bucureştiului n-ar trebui să constea într-un abuz de contraste stridente nou-vechi, ci în coexistenţa plăcută şi paşnică a celor două ipostaze. Poate n-ar fi rău să tragem cu ochiul la restul capitalelor europene şi să vedem că o astfel de situaţie nu este una idealistă, ci posibilă.

Putem chiar păstra termenii de comparaţie cu Parisul. Un Bucureşti aerisit, cu o parte boemă, bine conservată şi o altă parte contemporană, cu clădiri noi, dar nu simple kitschuri, ci valoroase din punct de vedere arhitectural. E nevoie doar de puţin interes pentru a găsi idei creative şi rentabile care să stopeze transformarea Bucureştiului într-o bulină neagră, goală şi grasă de pe hărţile istorice.

Autori : Irina Ciortan şi Diana Lipcanu, echipa 18

In scurta noastra incursiune prin Bucuresti am vazut atat lucruri si zone frumoase, cat si aspecte nu tocmai placute.

Lucrul cel mai frapant este starea de degradare a cladirilor. Cele mai multe sunt cladiri frumoase, ce ar putea fi restaurate si folosite in diverse scopuri. O solutie ar fi initierea unui proiect in cadrul caruia cladirile vechi sa fie refunctionalizate. Ar putea deveni centre culturale pentru tinerii din zona.

O alta solutie ar fi organizarea unor conferinte in urma carora, pentru fiecare architect implicat in program, cladirile cu potential istoric sa fie “adoptate” Proiectul s-ar putea numi “Cladiri fara nume”. Fiecare architect s-ar putea ocupa de restaurarea unei cladiri ce astfel ar primi amprenta sa si ar putea fi valorizata cum se cuvine.

O alta problema intalnita a fost lipsa de interes si atitudine a cetatenilor. Gandindu-se probabil ca nu se poate schimba nimic in curand, multi dintre ei pareau resemnati cu situatia precara in care se aflau cladirile.

Solutia la aceasta problema este o campanie de constientizare si informare a cetatenilor in privinta importantei culturale si istorice a cladirilor. Campania poate fi numita “Imi pasa” si poate fi structurata in diverse ateliere ce i-ar implica direct pe locuitorii zonei, dar nu numai.

Locuitorii pot fi incurajati sa gaseasca singuri solutii si idei de reutilizare a cladirilor vechi. Ideea cea mai realizabila ar putea fi premiata si astfel interesul pentru arhitectura zonei ar spori.

Cu vointa si pasiune orice este posibil !

Autori : Patricia Drăgan şi Mihai Voitescu , Echipa 8

”Dar pentru ce pozați aici?” ne-a întrebat o doamnă dintr-o curte din zona Labirint – Calea Călărașilor – Magheru – traseul  pe care echipa Lume Bună 13 l-a avut de parcurs. I-am explicat pe scurt, că încercăm să salvăm ce a mai rămas din clădirile vechi din București și atunci s-a liniștit și ne-a lăsat să fotografiem.

Am parcurs traseul curioase și am descoperit străduțe cu parfumul vremurilor de altădată. Am admirat stilurile arhitecturale neoromânesc și artdeco, dar am observat că magia se oprește în momentul în care răsar din ce în ce mai multe clădiri de birouri sau blocuri moderne în locul vechilor case.

După ce am stat de vorbă cu trecătorii și cu unii proprietari, o concluzie s-a desprins: nu e nimeni împotriva progresului, a construirii de noi imobile. Însă, nu ar fi bine pentru toată lumea, ca acestea să fie construite în mod legal, cu toate autorizațiile necesare și  nu în locul vechilor case și clădiri de patrimoniu?

Iar cei care achiziționează o casă veche să-i păstreze farmecul, respectând arhitectura și detaliile care îi conferă originalitatea și nu să înlocuiască stilul tâmplăriei cu cea din PVC, ci cu lemn triplustratificat, de exemplu.   Este posibil ca bunul gust să ia locul kitsch-ului?

Exercițiu: Imaginați-vă un București cu aceste noi clădiri moderne, construite în locul celor vechi. Imaginați-vă acum și unul în care cele vechi sunt restaurate, iar cele noi sunt construite legal, cu toate autorizațiile și nu le iau locul celorlalte.

Ar trebui să nu uităm că suntem doar musafiri pe această planetă, și este datoria noastră să o lăsăm un loc mai bun pentru cei care vin după noi

Autori : Denisa Puică şi Diana Cristea (echipa 13,Lume Buna)

Bucurestii sunt o creatie a natiunii noastre, sunt originalitatea noastra, sunt tot ce am fost in stare sa facem…”,spunea Iorga in 1939, cu inflacarata mandrie despre capitala Romaniei.

Odinioara Micul Paris, Bucurestiul mai este azi, la putin peste jumatate de secol de atunci, doar o umbra stearsa a unor vremuri de demult apuse.Bucurestiul e ca un fel de ruda mai batrana cu care am ajuns sa ne fie rusine pentru ca e demodata, ursuza si neingrijita, si uneori parca ne e jena sa recunoastem ca ne apartine. Da, e unspatiu mizer, dar cu oameni pe masura. Bucurestii cu parfum boem de alta data au ajuns un Bucuresti industial, cu parfum de esapament, imbacsit de monotonia unui cotidian insipid, un oras facut la norma, transformatde comunisti intr-un cimitir din beton si apoi “modernizat” in actualul  desert urban de beton si sticla in care nicic erulnu se maivede, de haosul de cabluri si bannere publicitare.

Sufletul oricarui oras e alcatuit de oamenii sai, ei sunt cei care il anima, il modeleaza, sau in cazurile mai putin fericite, il distrug. Ce ar fi daca am fi mai deschisi, daca am tine mai mult la orasul in care traim, sa ridicam ochii si sa incercam sa ii vedem frumusetea? Problema cea mai grava care afecteaza orasul e ignoranta noastra, a celor care asteptam sa primim, fara sa oferim nimic in schimb. Cine sunt acei oameni care pot schimba ceva?

Primaria afirma ca are arhitecti, comisie tehnica de urbanism - printre cei mai buni specialisti din Bucuresti. Cu toate acestea, planul de regenerare urbana e agatat in plop, sau mai bine zis intre cablurile care atarna pe stalpuri, sau afisele si panourile publicitare care acopera monumente si cladiri de valoare (un fel de spectacol de circ de prost gust) caci primaria se declara neputincioasa in fata instantelor care intarzie solutionarea cazurilor, sau mai rau, dau castig de cauza celor care sfideaza legea. Lucrarile de restaurare sunt amanate de municipalitate din cauza ca trebuie refacute infrastructurile in totalitate. Municipalitatea si primaria isi asuma cel putin textual refacerea infrastructurii dar aici intervin litigii juridice – problema patrimoniului cu regim juridic incert.

Extinderea orasului s-a facut si continua sa se faca haotic. Multe case – monument istoric au fost abandonate de-a lungul timpului, fie din lipsa de fonduri din partea oficialitatilor sau a proprietarilor, fie din inconstienta si ignoranta fata de valorile de patrimoniu. Lasate sa fie inghitite de timp, de rugina, sau transformate in mormane de moloz la comanda, sunt inlocuite de vile cu termopane, magazine, baruri etc. “Nu sunt bani”, auzim mereu de la cei ale caror interese financiare ne distrug orasul; dar oare aceste monumente – restaurate si valorificate n-ar fi adus turisti si implicit bani? Ignoranta ne-a invatat sa vindem cultura pe bani.

Nu ne mai ramane decat sa incercam sa facem NOI ceva. Exista asociatii, oameni carora inca le pasa, tineri care au cunoscut Bucurestii de odinioara doar din ruinele de azi si file de carte. Avem insa nevoie de mai multi, avem nevoie sa fim uniti, sa luptam pentru a pastra si pentru a recastiga identitatea unui oras care a fost candva un mic Par(ad)is.

Autori: Constantin Babulea şi Lavinia Marica, echipa 16

Aceasta zona are nevoie in primul rand de un suport legal puternic, pentru a se putea interveni in cazul in care o casa este in conditii precare si o finantare pentru remedierea problemelor de fatada si pentru ajutorarea proprietarilor cu fonduri pentru a rezolva problemele structurale.

Propietarii ar trebui incurajati sa isi intretina si sa isi restaureze casele prin concursuri de genul „Cea mai frumoasa” sau „Cea mai fidel conservata” evitandu-se cat se poate de mult „mila” Exista multe spatii mai mult sau mai putin verzi, care trebuiesc identificate si catalogate. Acestea ar trebui sa fie redate cetatenilor intr-o forma civilizata, alegandu-se pentru ele o destinatie corespunzatoare in functie de marime si de amplasament (parcuri, terenuri de joaca pentru copii, centre de informare turistica).

Atmosfera inceputului de secol XX a zonei ar trebui recreata prin intermediul unor festivaluri si targuri tinute periodic. Astfel se vor putea strange fonduri pentru intretinere, restaurare si dezvoltare de pe urma turismului.

Lipsesc mijloacele de informare turistica.  Trebuie instalate harti cu obiectivele turistice si diferite forme de ghidare catre acestea, centre si panouri de informare si fortele de ordine ce isi desfasoara activitatea in zona sa fie instruite pentru a da informatii suficiente atunci cand acestea le sunt cerute.

Pentru principala artera, Calea Calarasi, propun sa aiba un singur sens de ciculatie, catre Piata Unirii, astfel rezolvandu-se problema traficului si se inlatura nevoia de a largi si sistematiza zona de case inca ramasa in picioare, zona care trebuie consevata tocmai datorita pozitionarii de-a luangul unei mari axe vechi de circulatie.

Pentru sensul de intoarcere se va folosi strada Matei Basarab, cu exproprierea necesara a casei care o blocheaza.

Tramvaiul va urma fie cele 2 sensuri nou create, fie va fi mutat pe Bulevardul Unirii care dispune de spatiul necesar pe mijloc.

Autori : Preda Radu şi Alexandru Ionescu, echipa numărul 2