Un alt site Pukka

Re(facem) istoria Labirintului!

Căutarea Bucureştiului pierdut continuă, de data aceasta în cartierele zonei protejate Labirint ! Bucureştiul pierdut nu înseamnă numai casele de patrimoniu pe cale de dispariţie din zonele protejate ale Bucureştiului, ci şi un oraş în care locuitorii nu reuşesc să ajungă la deciziile de dezvoltare privind comunitatea lor.

De aceea, Asociaţia Pro_Do_Mo şi CeRe încep un nou proiect – Istoria Labirintului – prin care vocea locuitorilor unui cartier din Bucureşti să poată fi auzită de cât mai mulţi. Am ales zona protejată Labirint în mod particular pentru că:

- pe aici a trecut anul trecut concursul de explorare urbană şi aici a avut loc deja o întâlnire cu unii dintre locuitori, astfel că ştim deja o parte dintre problemele cu care se confruntă aceştia şi soluţiile pe care le propun;

- această zonă, la fel ca zona Buzeşti-Berzei, este ameninţată de o serie de lucrări ale Primăriei Municipiului Bucureşti ce vizează proiecte de „supralărgire” pentru Calea Călăraşilor şi Strada Traian, principalele artere pentru transport din zonă.

Proiectul Istoria Labirintului constă în cercetarea de arhive pentru a documenta resursele de patrimoniu şi memoriale ale zonei, dar şi în interviuri şi întâlniri cu locuitorii pentru a afla atât istoria cartierului cât şi idei pentru dezvoltarea acestuia.

Rezultatele proiectului se vor materializa într-un volum ce va cuprinde istoria zonei aşa cum reiese ea din istoriile personale şi un set de recomandări pentru dezvoltarea zonei aşa cum decurg ele din ceea ce doresc cetăţenii de aici pentru zona lor.

Acest proiect este finanţat din Timbrul Arhitecturii prin Uniunea Arhitecţilor din România.

Acest articol are 0 comentarii. Adaugă unul!

E-mail-ul nu va fi publicat.

Sau, dacă ai cont, loghează-te.

Ultimele articole

Poţi să ne susţii și tu!

Se zice pe Twitter

Contact

Str. Petru Maior nr 9, etaj 1, sector 1, București
Telefon: 031 1050 755
Fax: 031 1050 756
posta arond bucurestiulpierdut pct. ro